Vă invit să citiți un text scurt, despre cum au înnebunit cârnații 😁😍💬 Această proză a fost scrisă în timpul unui eveniment special, și anume Atelierul de scriere creativă în cheia celor cinci simţuri , de la Fundația Calea Victoriei (sub îndrumarea lectorului Andra Samson ). Înțelegi că de vină e farfuria. De fapt, eu nu mănânc din farfuriile astea mari, cumpărate cu Ștefan de la Ikea. Uneori îmi vine să mănânc direct de pe masă. Îmi pun peste cartofi bucățele de cârnat crestate, lucind în lumina smart TV-ului meu cu ambilight. Uleiul le-a dospit cât trebuie. Cârnați oltenești afumați. Atât de buni că se linge motanul pe degete și pernuțe, după ce a călcat pe plita cu inducție. Știi prea bine că ea nu putea să mănânce cârnații goi, așa... Nu te apuca să o judeci pentru că a căzut în păcatul cartofilor prăjiți dătători de serotonină. Și ce dacă erau congelați, de la pungă, cumpărați din Lidl? Vezi cât de bună e combinația? Cartofi prăjiți cu cârnați afumați. Mai ții minte? Mirosu
Nici nu mai știu cât a trecut de atunci, să tot fie vreo 25 de ani, dar ce îmi amintesc foarte bine este că fratele meu mai mare îmi spunea că în clasa întâi, la școală, pe mine și pe colegii mei ne învățătorul ne va pune să cărăm pietre de moară. Eu îl credeam de fiecare dată, neștiind ce va urma în primul meu an de școală. Sursa foto: Pexels Când mă gândesc acum, unele lucruri parcă s-au mai șters din memorie, deși mie îmi par mai vii ca niciodată, cum ar fi ziua când tata m-a dus la școală, m-a lăsat în fața ușii clasei unde urma să învăț și a plecat. Nu am cărat pietrele de moară începând cu clasa întâi, însă am învățat de la bunica mea, femeie de serviciu în aceeași școală, cum să devin invizibilă și cum să mă ascund în cancelarie. Așa aflam subiectele pe care profesorii urmau să ni le dea la teze, de exemplu. Nu le-am spus niciodată colegilor mei ded puterea moștenită de la bunica, iar profesorii nu au bănuit că îi priveam peste umăr când își beau cafeaua la masa din cancelari