Când viața îți dă telenovele, du-te la Doctor!

Mi-a venit acum în minte proverbiala fraza "Când viață iți oferă lămâi, fă-ți limonadă". În forma originală este "When life gives you lemons, make lemonade" - un proverb folosit pentru a încuraja optimismul și o atitudine de genul "asta pot să fac", în fața necazurilor și nenorocirilor.

Dar nu despre necazuri și nenorociri mi-am propus să vă scriu astăzi, ci despre lucruri frumoase, optimiste, motivaționale.

TARDIS-ul este nava camuflată a personajului principal din „Doctor Who”
TARDIS-ul este nava camuflată a personajului principal din „Doctor Who”
 

Să începem cu începutul. Nu vreau să generalizez, dar multe femei din România se uită la telenovele. Recunosc, într-o perioadă a vieții mele, mă uitam și eu cu drag la serialele produse în America Latină și nu numai. Dar acum am ajuns la un anumit punct în care nu le mai înțeleg rostul.

Universul telenovelistic este plin de Jose Armando, Antonio, Paola, Barbara și multe alte personaje care luptă pentru un strop de fericire alături de femeia iubită / bărbatul iubit. Dar viața bate filmul - chiar dacă este un clișeu - acest lucru îl știm cu toții. În viață nu se întâmplă precum în telenovele, nu ajungem să vorbim despre iubire, dragoste și alte probleme care țin de corazón cu bucătăreasa, servitoarea, omul care mătura pe stradă sau cu un întreg harem.

După părerea mea, nu înveți prea multe lecții de viață dintr-o telenovelă. Oricum, toate serialele de acest gen sunt pline de clișee: fata săracă se îndrăgostește de bărbatul bogat, mama lui nu este de acord cu relația, fosta lui își bagă nasul unde nu-i fierbe oala, cei doi sunt împreună o perioadă, apoi se despart, un personaj negativ o răpește pe ea, un personaj feminin îl droghează pe el pentru a-l face să creadă că au avut o noapte pasională în așternuturi, gelozii, pasiuni, drame, etc. etc. etc.

Ce pot eu să învăț de aici? Da, am avut și eu parte de dramele mele. Dar mi-am dat seama că, atunci când viața îmi dă telenovele, mă duc la Doctor! Și nu vorbesc de Doctor House, un personaj foarte îndrăgit la noi în țară. Mă refer la un alt tip de Doctor, care face parte dintr-un univers științifico-fantastic. Doctorul meu este personajul principal dintr-un serial produs de BBC (titlul serialului cu o vechime de - atenție! - 50 de ani este "Doctor Who").

*Ca o mică paranteză, acum ceva timp ți-am prezentat într-un articol 25 de lecții de viață învățate din serialul britanic Doctor Who, pe care le poți reciti aici.

Steven Moffat, unul dintre scenariștii serialului Doctor Who, l-a descris pe eroul extraterestru, în noiembrie 2013, astfel: "Când au creat acest erou, ei (n.r. scenariștii) nu i-au dat o armă sau un pistol, ci i-au dat o șurubelniță pentru a repara lucrurile. Ei nu i-au dat un tanc sau o navă spațială de război, ci i-au dat o cutie albastră de apel (poliție - n.r.), de unde poți suna după ajutor. Și nu i-au dat acestui erou o superputere sau urechi ascuțite sau o rază letală, ei i-au dat o inimă în plus. Scenariștii i-au dat două inimi. Și asta este un lucru extraordinar; nu va veni niciodată un moment în care noi, oamenii, să nu avem nevoie de un erou precum Doctorul."

Da, citatul acesta rezumă perfect esența serialului și eroului îndrăgit de o lume întreagă. Un erou care a făcut bine, dar a făcut și rău. Dar care știe să învețe din propriile greșeli, mai ales când una dintre aceste greșeli a fost masacrarea întregului său popor pentru a pune capăt unui război.

Așa că le întreb pe doamnele și domnișoarele care se uită la telenovele (nu judec pe nimeni, doar întreb) ce personaj din aceste seriale, ce latino-lover din lumea telenovelistică are două inimi cu care să iubească omenirea - până în punctul în care s-ar sacrifica pentru ea? Ce personaj masculin ar fi în stare să ardă un soare pentru a-i spune adio pentru totdeauna femeii pe care o iubește? Ce fel de Jose Armando ar iubi necondiționat o femeie și ar salva-o - cu prețul suprem de a-i șterge memoria - chiar dacă ar ști că acea femeie nu își va aminti niciodată de el?

După părerea mea, acesta este un erou perfect, chiar dacă are și defecte. Ar fi nedrept din partea mea să spun că este sută la sută perfect. Însă el va rămâne în continuare Doctorul meu. Plin de înțelepciune, vesel, mereu cu vorbele la el și cu o mulțime de lecții de viață - doar a trăit sute și mii de ani și a cutreierat Universul în lung și în lat.

În încheiere, îți prezint unul dintre citatele mele preferate rostite de Doctor, care însumează, zic eu, mai multe lucruri despre relații decât ar putea însumă o telenovelă: "Există o mulțime de lucruri de care ai nevoie pentru a traversa, pentru a trece prin acest Univers. Viteza Warp... refractoare care să te ajute să treci prin 'găurile de vierme'... Știi care este lucrul de care ai nevoie cel mai mult, dintre toate? Ai nevoie de cineva pe care să îl ții de mână."

Tu ce ai face cu lămâile pe care ți le dă viață? Ai face o limonadă sau te-ai duce la Doctorul meu (serialul Doctor Who)?

Postare apărută inițial pe blogul meu de pe secțiunea de bloguri a site-ului feminis.ro.

Comentarii

Postări populare