Creative flower

În luna martie a acestui an am început primul atelier de scriere creativă (în calitate de cursant) la Fundația Calea Victoriei . Tot în prima parte a acestui an am câștigat un loc la Creative Writing Sundays (de la Revista de Povestiri ) cu povestirea „ Fața nevăzută a femeii din Naipu ”. Acestea sunt doar două exemple care arată că mi-am pus rotițele în mișcare. Însă indirect (sau, mai bine zis, direct?), pandemia a fost cea care m-a pus cu burta pe scris. Cred că a fost mai degrabă un fel de teamă legată de faptul că timpul trece și e păcat să nu mă apuc de scris mai repede. Așa că, iată, anul acesta al pandemiei a venit cu o tolbă plină cu idei, creativitate, inspirație, stilou, cerneală și, bineînțeles, agende cu pisici. Nu mi-a mai rămas decât să scriu. Ceea ce am și făcut.    Agendele cu pisici, o sursă de inspirație   Mai jos vă las câteva linkuri și titluri unde puteți citi câteva dintre prozele mele scurte, publicate fie în urma câștigării unor concursuri (mă refer aici la

    Foto de mine; murături de acasă, de la mama,  de la ultima mea vizită făcută la Naipu Acesta este un exercițiu mai vechi, pe care l-am făcut la unul dintre atelierele de scriere creativă la care m-am înscris în vară (sau să fi fost în primăvară?). Am considerat că merită publicat pe blog înainte de Sărbătorile de iarnă, pentru a-mi aduce aminte de cei dragi și de aromele care umpleau bucătăria mamei în ajun de Crăciun. Lumina din bucătărie părea din ce în ce mai palidă. Era normal, soarele apunea mult mai devreme luna asta. Chiar atunci, mama a aprins becul agățat de un cablu negru. Nu avea nimic sofisticat în el: era doar funcțional. Lumina belui a început să pâlpâie: știam că iarăși suda tata ceva de fier în atelierul lui. Faianța albă, fixată pe cei patru pereți până aproape de tavanul văruit în toamnă într-o nuanță de verde, arăta de parcă a transpirat, obosită din pricina numeroaselor feluri de mâncare ce erau în pregătire. Așa se întâmpla, de obicei, iarna, iar mama numea

 Un nou exercițiu de scriere creativă. „Azi avem la masă sufleu cu aromă de vinovăție”, îmi strigă mama din bucătărie. Se făcea că mă aflam acasă, la Naipu. „Dar ce s-a întâmplat cu cele patru felii de plăcintă pe care trebuie să le bifez zi de zi?”, mă întreb eu. Sunt din ce în ce mai nelămurită. Parcă mama mă rugase să o ajut să toace legumele pentru salata de boeuf. Ce a apucat-o? De când face ea sufleu? Și ce e cu aroma asta de vinovăție? Nu vreau sufleu, eu am poftă de murături! Cortina roșie se ridică de pe pleoapele mele și brusc deschid ochii. Mă aflu în bucătăria mamei, la țară, la Naipu, iar halatul ei gri și gros nu mai este agățat în cuiul de pe peretele de lângă ușă. Precis s-a dus să cumpere pâine, la tanti Gina, îmi zic. Doamne, ce poftă de gogoșari în oțet m-a luat! Ar merge și niște castraveciori acri. „Flori, aprinde-mi, tată, lumina în beci!”. De pe holul care dă înspre bucătărie aud vocea tatei, mai clară ca niciodată. Întotdeauna i-a plăcut să dea ordine, îmi ami