Creative flower

La un curs de scriere creativă pe care l-am făcut în iunie, lectorul ( Alice Teodorescu ) ne spunea, mai în glumă, mai în serios să invocăm sau să chemăm muzele, pentru că acestea vor veni. Așa că astăzi le-am invocat, după ce boyfriendul meu mi-a făcut cadou ieri două joculețe cu „cuburi de poveste”. Ideea acestora este simplă: „ Dă cu zarurile. Spune o poveste. ” Să vedeți ce poveste mi-a ieșit! Din nouă zaruri, câte trei din fiecare cutie (jocul de bază, varianta cu călătorii plus varianta cu acțiuni), am creat o mică povestire. Bineînțeles, nu aveam ce să știu ce va ieși până la final, cine vor fi personajele și ce se va întâmpla cu ele.  De ce trei cutii? Pentru că astăzi nu am mai avut răbdare și am mers la mall să îmi cumpăr cel de-al treilea joculeț, în completarea celor două de la M. Desigur, aș fi putut foarte bine să creez o povestire doar cu zarurile din cele două cutii primite cadou. Motanul meu, Loki, a fost extrem de încântat de zaruri, le-a testat atât din punct de

Mi-am propus la începutul acestui an, prin ianuarie sau februarie, chiar înainte să vină pandemia peste noi, să scriu o carte pentru nepoțelul meu, Vlad. Ideea este că nu a fost o carte scrisă în totalitate de mine, deci nu îmi asum eu toate meritele pentru ea și pentru rezultatul final.  Însă pentru mine a fost mai degrabă o dorință de natură emoțională, să strâng în paginile unui mic volum câteva povestiri despre tata și despre una dintre bunicuțele lui Vlad, pentru că amândoi au trecut în neființă. Din păcate, micul Vlad, acum în vârstă de opt luni, nu i-a cunoscut.  Primul interviu realizat cu tata   Am început prin a căuta pe internet unde aș putea comanda o astfel de carte personalizată, pentru că îmi doream ca textele să fie adunate, editate și corectate de mine. Nu voiam să merg pe niște tipare predefinite de texte, așa că i-am găsit pe cei de la myveryspecialbook.com . M-am uitat și pe pagina lor de Facebook la comentarii și la review-uri și mi-a plăcut ceea ce am citit, aș

Astăzi m-am jucat iarăși puțin cu tehnica „ Show, don’t tell ”. Stiloul și cerneala m-au purtat în copilărie, în grădina doamnei Viș, cea despre care am mai scris în Transformarea prin cafea . Mai jos puteți citi ce a ieșit: Trandafiri cu miros îmbătător, roz, albi și crem. Gălbenele. Margarete. Și un spațiu în care zumzăiau albinele. Acestea sunt primele imagini care îmi vin în minte când mă gândesc la grădina doamnei Viș. Era un spațiu îngrijit, străjuit la stradă de un gărduleț verde, în care firele de iarbă ori ciulinii nu-și aveau locul. Cu fire de trandafiri, crini și margarete, grădina asta părea un adevărat rai pe pământ pentru albinele care adunau polenul cât era vara de lungă. Dincolo de abundența de flori și de culori, grădina doamnei Viș mai adăpostea ceva: o fântână adâncă, cu scripete, la care învățasem să scot apă cu citura. Nu de puține ori o însoțisem pe mama și o ajutasem să ia apă de aici, pentru că știa că este o apă bună pentru fiert fasolea sau pentru spălat ru