Cupluri de pretutindeni pleacă în luna de miere și aleg diverse destinații - mai mult sau mai puțin exotice - pentru a se bucura din plin de acea perioadă de după nuntă, numită, din nu știu ce motiv, „de miere”. Nu am niciun motiv să tai elanul oamenilor care călătoresc, se iubesc și fac copii 9 luni mai târziu.
 |
| Loki, motanul meu, în „poziția copilului” |
Însă ca un critic absolut ce sunt, acum rumeg informația - nu ca o vacă :) - citind printre rândurile vedetei și îmi pun o întrebare absolut normală, pentru că vreau să înțeleg de ce părinții mei nu au traversat jumătate de glob în anul de grație 1987 ca să facă un copil.
Prin extensie, era normal mă întreb de ce tinerii căsătoriți din România nu pleacă de pe plaiurile mioritice ca să conceapă un copil într-un oraș din afara țării? Așa, pur și simplu de dragul de a o face. Fără să dea explicații. Pentru că se poate. Pentru că „merită”. Pentru că senzația este „de neprețuit”, cum ar spune o reclamă la un card bancar.
Parcă îmi și închipui următorul scenariu: un el și o ea, pe un aeroport important din SUA; cei doi se află în fața unui ghișeu, iar agentul vamal (sau cum s-o numi el) îi intreabă cu ce scop au venit în Țara Tuturor Posibilităților: „Business or pleasure?”. Iar cuplul, doi tineri îndrăgostiți lulea, frumoși foc, ținându-se de mânuțe la fel ca în prima zi și privindu-se în ochi cu multă dragoste, răspund într-un glas: „Vrem sa concepem un copil!”
Poate sunt eu rea sau poate raționamentul meu nu este destul de clar. Poate conceperea unui copil intră la capitolul Plăcere (da, cu P mare) și multă lume mi-ar da dreptate. Normal, plăcere trupească și cam atât; cuplul încearcă de mai multe ori până când biologia, chimia și genetica își îndeplinesc funcțiile și Miracolul se produce în cele din urmă. Spun plăcere și atât, pentru că în timpul celor 9 luni de sarcină, când corpul ei trece prin numeroase transformări, când hormonii ies la iveală, picioarele se umflă, iar silueta are de suferit, femeia fix la plăcere nu se gândește.
Atunci să fie vorba despre o Afacere? Concepi un copil, o entitate; această ființă crește, se dezvoltă în interiorul tău, întocmai ca o companie. Se naște după 9 luni de zile și te bucuri că excursia ta din afara României a dat rezultate. Apoi ce urmează? Îl scoți la vânzare pe bursă? Cumperi sau vinzi acțiuni pe seama lui? Scoți obiecte promoționale - pixuri, șepci, căni, brelocuri - cu fața copilului? Nu, normal că nu faci asta, micuțul tău nu e o Afacere.
Însă, ca o mamă grijulie ce ești, ai grija de copil, îl hrănești, îl îmbraci, îl crești, îl înscrii la o școală, eventual la cursuri de gimnastică, balet, fotbal sau tenis (după caz). Și viața merge mai departe, iar tu îți vei aminti peste ani și ani că micuțul tău sau micuța ta a fost conceput(ă) departe de casă, de România și de mizeriile de pe plaiurile noastre.
Dar iată că povestea nu se încheie aici. România este destul de mare și mai există și alte tipuri de oameni. Ce fac celelalte cupluri, care au rămas în țară din varii motive, s-au iubit, s-au căsătorit și sunt pe cale de a descoperi că vor avea un copil? La primele semne își cumpără un test de sarcină, iar bietele femei, în loc de cele două opțiuni care se regăsesc pe testul de sarcină - pozitiv și negativ - constată că există o a treia opțiune: „conceput în România”.
Ca multe alte milioane de români, și eu port pecetea „conceput în România” și cred că am înțeles în cele din urmă de ce ai mei nu au traversat jumătate de glob pentru a face un copil... sau doi... sau trei.
Dar tu ce „pecete” porți? Ai prefera să îți concepi copilul aici sau ai alege o destinație din afara țării?
Postare apărută inițial pe blogul meu de pe secțiunea de bloguri a site-ului feminis.ro.
Comentarii
Trimiteți un comentariu