Treceți la conținutul principal

Am nevoie de eroi ca de aer

De câteva luni urmăresc cu interes un nou serial intitulat "Gotham". Mă gândesc că poate mai există alte femei care îmi împărtășesc pasiunea pentru filme și seriale cu eroi și supereroi.  

Și în Star Wars găsim o mulțime de eroi

Însă ceea ce m-a uimit cu adevărat acum câteva luni a fost un dialog pe care l-am avut cu un bărbat și care nu înțelegea de ce am acest interes față de personaje mascate precum cele din serialul „Gotham”. Răspunsul meu a fost sincer și a venit rapid. "Pentru avem nevoie de eroi". 

Eu una știu sigur am nevoie de eroi și nu glumesc când spun asta. Am nevoie de eroi ca de aer, de exemple pozitive, de oameni cu puteri ieșite din comun (în viziunea mea). 

Nu am nevoie psihanalizeze vreo versiune mai tânără a doctorului Freud și nu mi-e rușine recunosc îmi place cred în fiecare dintre noi există un erou. Iar atunci când nu îi găsesc în viață reală, apelez la un subterfugiu - un serial care îmi arată cum se nasc eroii, pornind de la anumite întâmplări - unele obișnuite, altele neobișnuite

Însă dacă tot recunosc cu mâna pe inimă am nevoie de eroi ca de aer, încerc fac un exercițiu de imaginație și îmi dau seama ce anume mi-ar recomanda medicul meu de familie dacă m- duce și i- cere îmi spună clar care este doza mea (zilnică, săptămânală, lunară sau anuală) de eroi. 

Ar arăta probabil așa

„1 tabletă erou medic chirurg de top - nu mai des de o dată pe an; el salvează viața unui membru al familiei tale; 

1 tabletă erou șef nou - nu mai des de o dată pe an (sau chiar la câțiva ani); schimbarea de peisaj și de management e mereu binevenită, dar nu trebuie faci abuz; 

1 tabletă erou membru al familiei (poate fi din „paletele” mamă, tată, frate, soră, nepoței, mătuși, unchi, veri etc.) - cel puțin o dată pe săptămână; cu cât sunt administrați mai des acești eroi, cu atât mai bine pentru bunăstarea pacientului; 

1 tabletă erou coleg de birou, cu administrare zilnică, de luni până vineri; sfaturile ei/lui pot fi de neprețuit în situații ce par fără ieșire

1 tabletă erou cea mai bună prietenă (poate fi oricare din gamele din liceu, din facultate, din școala generală etc.) - administrată cel puțin o dată pe zi sau pe săptămână față în față și luată cât mai des prin telefon; 

1 tabletă erou iubit / soț / partener de viață - administrarea se poate face în funcție de pacientă, de cât de des simte nevoia de această persoană”.  

 

Bineînțeles, rețeta poate avea doze și ingrediente diferite, în funcție de momentul anului, de starea pacientului și de dispoziția sa. Dacă am omis vreun ingredient de pe lista mea de eroi, aștept comentariile în secțiunea de mai jos.  

Ai curaj îmi spui care sunt eroii de care nu te poți lipsi? 


Postare apărută inițial pe blogul meu de pe secțiunea de bloguri a site-ului feminis.ro.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Povestea mea (cu și despre diabetul zaharat de tip 1)

Povestea mea (cu și despre diabetul de tip 1   Mie nu mi se poate întâmpla... Și totuși, mi s-a întâmplat să fiu diagnosticată cu diabet de tip 1 în luna mai 2021, după mai multe analize de sânge de rutină – le zic eu. Numai că nu erau de rutină. Pe buletinul de analize am citit negru pe alb că aveam o glicemie de 380 mg/dl pe nemâncate și o hemoglobină glocozilată – acea HbA1c de care ați auzit cu siguranță – de 15,1%. Sunt numere pe care nu le voi uita niciodată. Nu mai era niciun dubiu. Aveam diabet de tip 1. De ce credeam că mie nu mi se poate întâmpla? Pentru că aș fi zis că eu, ca jurnalist care scrie despre sănătate, voi fi în stare să recunosc simptomele unei boli cronice. Dar nu a fost așa. Nu în cazul unei boli parșive, care se instalează lent în organism. Mintea mea a fost, cred, cel mai mare dușman. Găseam explicații și motive „întemeiate” pentru orice. Oboseala și extenuarea, apatia – toate erau normale, nu? Doar aveam doi motani care mă trezeau în timpul nopții,

Un vis-jurnalismul narativ

Îmi doream de foarte mulți ani să fac un curs de jurnalism narativ și visam încă de prin 2011 sau 2012 să îl urmez, mai ales că numele celei care îl preda (pe atunci) la Fundația Calea Victoriei era cel al unei foste colege de la masterat, care scria (și scrie, cred, și în prezent) la DoR . Anii au trecut, au trecut foarte multe pretexte pe sub „Podul pretextelor și scuzelor” pe care mi l-am construit singurică și am uitat în cele din urmă de acest vis. Din păcate, când am făcut eu facultatea și masteratul nu exista un astfel de curs în programă și am tot găsit scuze ca să nu mă înscriu, deși cei de la Calea Victoriei îl tot repetau.  O agendă roșie, printre alte agende și carnețele   Am descoperit recent că la Fundația Calea Victoriei urma să aibă loc un atelier de jurnalism narativ susținut de Ani Sandu , așa că mi-am făcut acest cadou de ziua mea, doi într-unul, ca să zic, la pachet cu un atelier online de scriere creativă, susținut de zâna mea cea bună, Andra Samson . A fost

Sticla de biserică

La noi în familie, sticlele de plastic nu se aruncau. Fie bidoane de apă plată de cinci litri, fie sticle de suc ori de apă minerală, nimic nu se pierdea, ci se refolosea. Tata le aduna pe toate după ce le goleam de conținut, le spăla și le lega pe toate într-un ciorchine uriaș pe care îl păstra afară sau în bucătăria de vară a bunicii, pentru că știa că va avea nevoie de ele într-un fel sau altul. Sticlele de plastic de doi litri ori chiar si cele mici erau bune de pus o anumită cantitate de vin în ele, mai ales când ai mei voiau să ofere cuiva un vin bun, de țară, din producția proprie. Sticlele mici, de 0,5 litri, aveau alt rol: se punea țuică în ele și se foloseau la pomeni (adică parastasuri) și la alte mese festive.    Un obiect de care sunt atașată emoțional este sticla cu vin de biserică. În fiecare duminică, după ce bunica mea – mamaia de pe deal, cum o numeam noi – venea de la slujba religioasă, aveam un ritual simplu și de efect: să bem o gură sau două de vin din sticla de p