Primul concert în care l-am ascultat live pe Goran Bregović

La întâlnire cu Goran Bregovic... am ascultat muzică din Balcani și am băut „Champagne for gypsies” (în traducere, șampanie pentru țigani) - acesta fiind, de fapt, titlul spectacolului de aseară, de la Sala Palatului din Capitală.

Dar să încep cu începutul. Sau mai bine zis „Cum te poate influența și determina o SINGURĂ melodie scrisă și compusă de un om genial să devii fanul și ascultătorul lui”.

Am văzut acum câteva luni filmul „Arizona Dream” (1992), în regia lui Emir Kusturica. Rolul principal era jucat de Johnny Depp, iar coloana sonoră era semnată de Goran și de Iggy Pop. Ca prin magie, muzica din film, în special melodia „Death car” „In The Death Car We Are Alive” mi-a rămas întipărită în minte și de atunci am început o căutare frenetică pe internet, însetată și dornică să ascult mai multe melodii compuse de acest om genial pe nume Goran Bregović. Neștiind prea multe despre el, am început să îi ascult muzica, simțindu-mă ca un copil care învață să scrie primele litere din alfabet, fără să aibă alături un învățător, ci doar un mentor.

Însă ca printr-o minune, Universul mi-a rezervat acum câteva săptămâni o surpriză: am aflat că „idolul meu prin adopție” (dacă nu eram fan Johnny Depp, probabil că nu i-aș fi ascultat muzica) venea la București să susțină un concert alături de Florin Salam. Și astfel, „înarmată” cu un ecuson oficial, am ajuns aseară la Sala Palatului, cu inima plină de entuziasm, pregatită să îl văd pe omul care a avut oarecare „tangențe” cu actorul meu preferat, acum mai bine de 20 de ani.

In the deathcar, we're alive

 

Nu cred că mai are sens să spun că am fost impresionată de energia molipsitoare a lui Goran Bregović sau că nu a existat vreun element (notă sau melodie) care să mă dezamăgească. Nu știu alții ce au simțit aseară ascultându-i versurile, dar eu parcă am pătruns într-o altă lume, o lume în care țiganii beau șampanie - Champagne for Gypsies - și o lume în care orchestra lui Bregović are un gust dulce-amar; după cum îi spune și numele, cântă de parcă ar cânta doar la nunți și la înmormântări.

Este greu de descris în cuvinte o muzică precum cea a lui Bregović, dar cu siguranță aș vrea să revină la București, să ne mai încânte o dată cu muzica și cu orchestra lui. Poate data viitoare va veni cu mai mulți membri din band, întregind „tabloul” pe care l-am văzut (recunosc, pe internet) la alte show-uri pe care le-a susținut în alte țări. Oricum, nu îmi pare rău că l-am adoptat pe „fratele Goran” (cum l-a numit acum ceva timp Florin Salam) și că am început să îi ascult muzica, așa, pe nepusă-masă, după ce am văzut un film cu Johnny Depp.

Nu cred că există motive greșite, ci pur și simplu există o muzică ce reușește să te miște, dincolo de orice bariere lingvistice. Chiar dacă nu înțelegeam o boabă din ce s-a cântat (cu excepția câtorva propoziții spuse în limba engleză de artist și cu excepția melodiei „In The Death Car We Are Alive”), muzica de calitate se simte, iar publicul care a fost aseară prezent la Sala Palatului a simțit în suflet muzica lui Bregović încă de la primele acorduri.

Iar în încheiere trebuie să menționez îndemnul pe care l-a făcut artistul celor prezenți în sală, înainte de a părăsi scena - și anume să nu murim, pentru că orchestra lor e scumpă (dacă, prin absurd, am vrea să angajăm „Wedding and Funeral Orchestra”) și nu ne-o permitem.

Postare apărută inițial pe blogul meu de pe secțiunea de bloguri a site-ului feminis.ro.