Treceți la conținutul principal

Când iubești ca o... vacă

Recunosc, întrebarea „Tu cum iubești?” mi-a atras prima dată atenția când mă aflam pe peron în stația Eroilor, așteptând metroul. Nu știam ce reprezintă, dacă e o reclamă, e o campanie sau altă născocire a celor care lucrează în marketing.

Nu pot să spun că m-a sâcâit săptămâni în șir sau că nu am mai dormit noaptea din cauza acestei întrebări, dar ceva s-a produs acolo în mintea mea, beculețul s-a aprins și a rămas aprins.

Agenda cu pisici
Agenda cu pisici, numai bună de așternut gândurile
Câteva săptămâni mai târziu, când am remarcat că autocolantele nu mai erau în stația de metrou unde mi-au atras atenția prima dată, am încercat să găsesc un posibil răspuns (nu, nu în funcție de zodie). Cum iubesc? Răspunsul a venit rapid, fără să stau prea mult pe gânduri: ca o vacă! Când le-am spus asta colegelor mele din redacție, am râs cu lacrimi, amuzându-ne de conexiunea atât de absurdă pe care a făcut-o creierul meu (care, se pare, are mai mult umor decât mine). Nu spun „ca o vacă” în sensul negativ, nu vă grăbiți să judecați vaca.

Vaca este un animal inteligent, rumegă totul foarte bine, pe îndelete, nu se grăbește. De câte ori ați văzut o vacă alergând? Sau o vacă ce se grăbește să ajungă... Unde? La o pășune mai bună? La un grup de văcuțe vesele? Nu știu, nu mi se pare că ar fi un animal care să se arunce cu capul înainte, aventuros.

Și cum de am ajuns să iubesc „ca o vacă”? Ei, bine, îmi place să despic firul în patru, îmi place să analizez, să rumeg informațiile și să le întorc pe toate fețele posibile și imposibile. Sunt critică, analizez, îmi place să găsesc înțelesuri ascunse, să le descopăr pe îndelete, așa cum îmi place mie.

Sunt un bun ascultător și fac ochii mari de curiozitate atunci când sunt fascinată de persoana din fața mea - un El - și încerc să cunosc cât mai multe lucruri, să analizez, să „descos”, să pun sub microscop ce mi s-a spus, ce nu mi s-a spus, ce am observat sau nu am observat. Cred că nu sunt singura femeie care face asta - nu doar de dragul unui El.

Iar acum, firesc, vine în minte o altă întrebare: ce alte tipologii de iubire ar putea să existe acolo, în lumea largă? Ce răspunsuri posibile aș putea să mai găsesc la întrebarea „Tu cum iubești?”. Raportându-mă la lumea animalelor, a necuvântătoarelor, aș putea oare să găsesc alte răspunsuri, spre amuzamentul cititoarelor blogului meu?

Cum mai iubesc oamenii în zilele noastre?

Spune-mi, tu cu ce animal ți-ai compara iubirea modul de a iubi?

Postare apărută inițial pe blogul meu de pe secțiunea de bloguri a site-ului feminis.ro.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ken, păpușa masculină: calități și defecte

M-am gândit să scriu acum ceva timp despre lecțiile de viață pe care le-am învățat de la nepoțeii mei, trei la număr. De șapte ani sunt mătușă cu normă întreagă (recunosc, uneori este normă "întreagă", alteori este doar part-time). Dar lăsând gluma la o parte, cei mici reprezintă pentru mine o sursă bogată de lecții de viață, deși vârstele lor, însumate, nu fac cât vârsta mea de acum. Una dintre cele mai importante lecții vine chiar de la nepoțica mea cea mare, de 7 ani și 3 luni. De ziua ei de naștere și-a dorit și a primit o păpușă-băiat, pe care a botezat-o Ken. Toată lumea știe cine este Ken, e iubitul păpușii Barbie, șaten, tras ca prin inel. Păpușa Ken, partenerul lui Barbie. Sursă imagine: Pixabay Dar Ken (cel pe care l-a primit nepoata mea) este din "noua generație" de păpuși masculine: are o tunsoare la modă, blugi skinny, pătrățele pe abdomen, o cămașă slim fit și sprâncene perfect pensate. Ce mai, e un păpușel ideal! Micuța mea nepoată al cărei

De ce avem nevoie de pomelnic?

Scriam recent niște gânduri într-o agendă cu pisici , pentru un atelier pe care îl urmez în prezent, dedicat modului în care ne scriem povestea personală. Apropo, am cunoscut aici, în acest spațiu sigur și magic, niște oameni minunați, cu un extraordinar talent la condei. Și tot scriind „tema”, mi-am adus aminte, alunecând pe panta melancoliei, de acele clipe când bunica mea mă ruga să îi scriu pomelnicele pe două foi rupte dintr-un caiet, cu care urma să meargă a doua zi la biserică. Atunci nu luam în seamă rolul pomelnicului, până când am văzut un film cu Al Pacino - „Stand Up Guys” – în care personajul interpretat de Pacino spune la un moment dat că se spune că murim de două ori – o dată când ne dăm ultima suflare și o dată când ultima persoană pe care o cunoșteam ne pomenește numele: „They say we die twice. Once when the breath leaves our body, and once when the last person we know says our name” ( sursa ). Nu m-am gândit niciodată la interpretarea asta a morții în dublu e