Frica este o superputere! Tu o ai?

Da, și eu sunt supererou, doar că nu am o mască și nu am o capă sub care să îmi ascund adevărată identitate. Dar am această superputere și nu îmi este rușine să recunosc.

Așa cum am văzut de atâtea ori în filmele americane care redau ce se întâmplă la întâlnirile de la "Alcoolicii Anonimi", mă ridic azi în picioare și spun cu voce tare "Numele meu este Florentina și îmi este frică!". 

Frica de pisica neagră

Acum câteva luni publicam pe blog un articol legat de unul dintre serialele mele preferate, Doctor Who, și îndemnam cititoarele să meargă la doctor atunci când viața le oferă telenovele. Același serial SF produs de BBC mi-a oferit recent o altă lecție, cu măiestrie creată de scenaristul Steven Moffat: "frica este o superputere".

Ca să citez câteva rânduri din episodul "Listen" din cel mai nou sezon, îți voi traduce cu aproximație replicile care te vor pune probabil pe gânduri: 

"Știu că ți-e frică, dar este în ordine să te temi, pentru că nu ți-a spus nimeni niciodată că frica este o superputere. Frica te poate face mai rapid, mai deștept și mai puternic. (...) Dacă ești foarte înțelept și foarte puternic, frica nu trebuie să te facă neapărat crud sau laș. Frica te poate face un om bun, blând".

Într-adevăr, chiar și un erou are dreptul să-i fie frica, asta se înțelege. Dar scenaristul mai adaugă câteva replici de-a dreptul geniale, care ne demonstrează că nu suntem niciodată cu adevărat singuri, chiar și atunci când (credem că) suntem singuri. Pare greu de crezut, dar ce spune personajul Clara Oswald din Doctor Who are o anumită logică:

"Nu contează dacă nu este nimic sub pat sau în întuneric, atât timp cât tu știi că este OK să îți fie frică de aceste lucruri. Așa că ascultă ce îți spun. Întotdeauna îți vă fi frică, chiar și atunci când înveți să o ascunzi. Frica este ca un companion, un partener constant - întotdeauna acolo. Dar asta este în regulă, deoarece frica ne poate aduce laolaltă. Frica te poate aduce acasă. Trebuie să îți amintești asta întotdeauna. Frica face companioni din noi toți" (sursa).

După ce am văzut săptămânile trecute acest episod, am avut o revelație și mi-am dat seama că am o superputere: frica. Mi s-a repetat, în multe rânduri - mai ales în ultimele trei luni - că sunt timorată, că mi-e frică și că sunt speriată. Nu am negat niciodată asta. Pe fundalul evenimentelor din ultimele trei luni din viața mea, chiar mi s-a părut normal să fiu așa. Era normal să îmi fie teamă că aș putea pierde pe cineva drag, să îmi fie frică să mă implic într-o relație nouă, să îmi fie teamă să fac câțiva pași într-o direcție sau alta - fie că mă aflam pe holurile unui spital, mă plimbam prin pădure alături de o persoană pe care abia o cunoscusem sau mergeam grăbită pe strada care mă ducea acasă.

Nu am spus niciodată că sunt un robot lipsit de sentimente. Nu am afirmat niciodată că aș fi cea mai curajoasă femeie din lume. Departe de mine acest gând. Și chiar dacă am avut momente în care am afișat un curaj ieșit din comun și mi-am înfoiat penele (deși simțeam că lucrurile îmi alunecă printre degete la fel cum alunecă romul pe gâtul însetatului căpitan Jack Sparrow), frica nu m-a lăsat baltă niciodată. Frica nu m-a lăsat singură niciodată, așa cum au făcut-o alți unii oameni.

Și cam aceasta era și ideea episodului din Doctor Who pe care l-am menționat mai sus: nu suntem niciodată singuri. Și da, nu mi-e rușine să recunosc că frica este un companion pentru mine, este un element constant în viața mea. Pentru că fără frică, simt că nu aș mai avea nimic.

Cele mai multe filme cu eroi și supereroi ne subliniază această idee, cum că frica ar fi ceva rău, ar fi un dezavantaj, un lucru care ne poate duce la pieire, un sentiment care ne face, prin definiție, lași. Dar dacă lucrurile nu ar sta deloc așa? Dacă frica ar fi cel mai bun atu pe care îl putem avea într-o luptă - fie ea reală sau imaginară?

Ție când ți-a fost ultima oară frică? Ai avea curajul să recunoști asta? 

Postare apărută inițial pe blogul meu de pe secțiunea de bloguri a site-ului feminis.ro.