Treceți la conținutul principal

Vinul de Saboteur sau ce se întâmplă când întorci armele împotriva ta

Te-ai jucat vreodată jocul "Saboteur"? Pentru cele care nu ştiu, "Saboteur" este un boardgame care are o regulă simplă: jucătorii intră în pielea unor pitici (cu diverse funcţii) şi trebuie să ajungă în posesia unei cantităţi de aur, într-o mină imaginară. 

 

Sursa foto: MasterTux de la Pixabay


Ei bine, eu îţi spun sigur că joci acest joc în fiecare zi, fără să îţi dai seama, chiar în relaţia ta. Da, ai citit bine: relaţia pe care o ai cu bărbatul iubit. Această relaţie o sabotezi fără să îţi dai seama.

Deşi în jocul "Saboteur" de care am amintit mai sus, piticul-sabotor este cel care câştigă jocul dacă îi sabotează cum trebuie pe ceilalţi jucători (şi intră în posesia aurului găsit de pitici în mină), în viaţa reală tu eşti cea care pierde.

Dacă eşti ca mine şi îţi place să cauţi nod în papură (a se citi în relaţie), cu siguranţă îţi place să te sabotezi singură. Nu voi da nume şi nici exemple, dar aş vrea să te fac să te gândeşti un pic mai bine la ceea ce îţi oferă viaţa în prezent şi să nu mai întorci armele împotriva ta.

Aşa că îţi propun un exerciţiu de imaginaţie, acum, în toiul toamnei, inspirându-mă dintr-o postare mai veche ce îmi poartă semnătura şi pe care o intitulam "Vin de Florentina" (pe care o poţi citi aici).

În acest exerciţiu de imaginaţie, eu aş face în felul următor: aş reuşi într-un fel sau altul să adun toţi strugurii acri din ultimele nouă luni, aş vrea să îi storc până nu ar mai rămâne niciun strop de suc în ei şi aş îmbutelia un vin de sabotor din care nu aş mai vrea să gust prea curând. Acest vin poate fi pus la păstrare, dar ar fi de preferat (dacă vrei sfatul meu) să nu mai bei din el şi să îţi vezi mai departe de partea plină a paharului din relaţie.

Bineînţeles, vinul de Saboteur poate fi folosit (chiar este indicat) ca o unealtă care te ajută la un moment dat să tragi unele învăţături, să îţi aminteşti lecţiile preţioase şi lucrurile la care până mai ieri erai dispusă să renunţi. Şi îţi venea să renunţi la ele din cauza unor motive pe care doar acreala din acest vin le putea scoate la iveală.

Cum ţii în frâu vinul de "Saboteur"? Ei bine, nu este întotdeauna uşor. Ca sabotori din mamă în fiică, noi, femeile, facem gesturi care pot fi dure, nemiloase (gesturi de scorpii - cum ar spune unii), spunem cuvinte şi fraze pline de acreală, chiar dacă uneori ştim că nu vorbim serios. Iar sabotorii nu lucrează doar cu cuvinte, ci şi cu gesturi. Gesturi care diferă de la o femeie la alta.

Dar dacă deschidem de prea multe ori sticla cu vin de "Saboteur" făcând gesturile pline de răutate, spunând cuvinte încărcate sau nu cu un anumit bagaj emoţional, ajungem într-un final să îndepărtăm persoana cea mai importantă de lângă noi: partenerul. Iar acesta este ultimul lucru pe care ni-l dorim.

Nu uita că vinul de "Saboteur" nu are o reţetă bătută în cuie. Poţi să aduci în ecuaţie câţiva "îndulcitori" şi să înveţi să renunţi treptat la armele îndreptate chiar de tine, cum probabil bănuiai, în direcţia ta.

Şi chiar dacă într-o relaţie vor exista întotdeauna un "sabotor" şi un "sabotat", încearcă să mai îndulceşti cu puţină miere vinul tău de "Saboteur" şi să îi spui, din când în când, omului de lângă tine cât de mult te bucuri că se află acolo. 


Postare apărută inițial pe blogul meu de pe secțiunea de bloguri a site-ului feminis.ro.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ken, păpușa masculină: calități și defecte

M-am gândit să scriu acum ceva timp despre lecțiile de viață pe care le-am învățat de la nepoțeii mei, trei la număr. De șapte ani sunt mătușă cu normă întreagă (recunosc, uneori este normă "întreagă", alteori este doar part-time). Dar lăsând gluma la o parte, cei mici reprezintă pentru mine o sursă bogată de lecții de viață, deși vârstele lor, însumate, nu fac cât vârsta mea de acum. Una dintre cele mai importante lecții vine chiar de la nepoțica mea cea mare, de 7 ani și 3 luni. De ziua ei de naștere și-a dorit și a primit o păpușă-băiat, pe care a botezat-o Ken. Toată lumea știe cine este Ken, e iubitul păpușii Barbie, șaten, tras ca prin inel. Păpușa Ken, partenerul lui Barbie. Sursă imagine: Pixabay Dar Ken (cel pe care l-a primit nepoata mea) este din "noua generație" de păpuși masculine: are o tunsoare la modă, blugi skinny, pătrățele pe abdomen, o cămașă slim fit și sprâncene perfect pensate. Ce mai, e un păpușel ideal! Micuța mea nepoată al cărei

Un vis-jurnalismul narativ

Îmi doream de foarte mulți ani să fac un curs de jurnalism narativ și visam încă de prin 2011 sau 2012 să îl urmez, mai ales că numele celei care îl preda (pe atunci) la Fundația Calea Victoriei era cel al unei foste colege de la masterat, care scria (și scrie, cred, și în prezent) la DoR . Anii au trecut, au trecut foarte multe pretexte pe sub „Podul pretextelor și scuzelor” pe care mi l-am construit singurică și am uitat în cele din urmă de acest vis. Din păcate, când am făcut eu facultatea și masteratul nu exista un astfel de curs în programă și am tot găsit scuze ca să nu mă înscriu, deși cei de la Calea Victoriei îl tot repetau.  O agendă roșie, printre alte agende și carnețele   Am descoperit recent că la Fundația Calea Victoriei urma să aibă loc un atelier de jurnalism narativ susținut de Ani Sandu , așa că mi-am făcut acest cadou de ziua mea, doi într-unul, ca să zic, la pachet cu un atelier online de scriere creativă, susținut de zâna mea cea bună, Andra Samson . A fost

Instigare la cărămizi

Scriam într-o postare de pe blog de acum câteva luni că am nevoie de eroi ca de aer. Într-adevăr, reţeta vieţii mele include mulţi eroi, dar seara trecută, poate sub influenţa verii, mi-am dat seama că sunt genul de femeie care are nevoie - într-un mod sau altul - de cărămizi. De pildă, când eram copil, în grădina părinţilor mei se găseau o mulţime de cărămizi - rămăşiţele unei epoci demult apuse, care proveneau de la un han pe care îl deţinea străbunicul meu. Îmi plăcea să mă joc în acea grădină, dar mai ales îmi plăcea să mă joc cu resturi de cărămizi, acele bucăţi fărâmiţate şi fărâmicioase de cărămidă roşie. Mai mult, joaca mea cu cărămizile mergea mai departe, până în punctul în care produceam, prin frecarea de un perete, un praf de cărămizi cu care adoram să mă joc, ca un mic alchimist.    Ziduri și construcții din cărămizi Ei bine, seara trecută, nu ştiu cum se face că mi-am amintit de cărămizi şi de ideea de a construi ceva din ele - dacă ştii şi cum să o faci. Să luăm următoru