Ce am scris în pandemie

În luna martie a acestui an am început primul atelier de scriere creativă (în calitate de cursant) la Fundația Calea Victoriei. Tot în prima parte a acestui an am câștigat un loc la Creative Writing Sundays (de la Revista de Povestiri) cu povestirea „Fața nevăzută a femeii din Naipu”. Acestea sunt doar două exemple care arată că mi-am pus rotițele în mișcare. Însă indirect (sau, mai bine zis, direct?), pandemia a fost cea care m-a pus cu burta pe scris. Cred că a fost mai degrabă un fel de teamă legată de faptul că timpul trece și e păcat să nu mă apuc de scris mai repede. Așa că, iată, anul acesta al pandemiei a venit cu o tolbă plină cu idei, creativitate, inspirație, stilou, cerneală și, bineînțeles, agende cu pisici. Nu mi-a mai rămas decât să scriu. Ceea ce am și făcut.

Agendele cu pisici, o sursă de inspirație

Mai jos vă las câteva linkuri și titluri unde puteți citi câteva dintre prozele mele scurte, publicate fie în urma câștigării unor concursuri (mă refer aici la cele trimestriale de la Revista de Povestiri), fie publicate în diverse numere ale unor reviste literare online.

Pentru că trebuie să-i dau online-ului ce-i al online-ului, mă simt îndatorată să mulțumesc acestor mijloace și platforme guvernate de sfântul Internet și de Sfântul Google, care mi-au oferit ocazia de a fi publicată fără să ies din casă.

Revista de Povestiri:

Mi se rupe

Semnul de carte

Not today

Mă omoară Pascu Paraschiva

Ploaia de pietre

Fața nevăzută a femeii din Naipu

Liternautica:

Pisoi la sac. Rețetă în cinci pași

Fata lui Gogu Pascu

D-alea bune, d-alea bune!

Literomania:

În rubrica Flash fiction stories • Nr. 185 – decembrie 2020 (II): Bogdaproste

În rubrica Flash fiction stories • Nr. 183 – decembrie 2020 (I): Zi

În rubrica Flash fiction stories • Nr. 181 – noiembrie 2020 (II): Albinuța

În rubrica Flash fiction stories • Nr. 178 – octombrie 2020 (IV): Dionisie Lupu

În rubrica Flash fiction stories • Nr. 173 – D-alea bune, d-alea bune!

În rubrica Flash fiction stories • Nr. 169-170 – iulie 2020: Dor de el

Povești cu miez:

Brigitte Bardot salvează cartierul

Copilul pădurii

Judecătoarea din Vișinești

Puntea dintre lumi (povestea împletită de aici s-a născut în urma unui joc-experiment).

Ah, și să nu uit că anul acesta, tot în pandemie, am creat blogul creative-flow3r.blogspot.com, un spațiu dedicat creativității și povestirilor scurte inspirate de oamenii care m-au marcat în copilărie (și nu numai).

Later edit:

Am zis să adaug și linkul de pe blogul MENTAL HEALTH FOR ROMANIA: Mă omoară Pascu Paraschiva!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Dacă vacile ar scrie scenarii...

... M - aș mărita cu Johnny Depp! Astăzi mi -am propus să împac ș i capra (cei de la Protecția Animalelor pot sta liniștiți , deoarece nu voi omorî capra vecinului), și varza (pe care nu am de gând să o culeg dacă NU este modificată genetic - glumesc, desigur). Adică mi -am pus în minte trei lucruri: 1) să scriu un scenariu de Oscar - pentru că tot îmi plac filmele de la Hollywood și nu numai, 2) să abordez pe alocuri - cât să nu deranjeze - subiectul Johnny Depp "mon amour" și 3) să presar pe ici pe colo câteva replici (zic eu) spumoase despre relațiile dintre oamenii buni cu suflet bun și care au sau nu au curaj să spună ce au pe suflet . Când avem prea multe „scenarii” în cap, este bine să le așternem pe hârtie Mărturiseam în urmă cu fix 7 luni cum iubesc eu și mă comparam cu o vacă . Prietenele și cunoștințele mele de sex feminin s-au amuzat, au râs copios, ba chiar au comentat la postarea mea. Și da , mi -am făcut singu

Ken, păpușa masculină: calități și defecte

M-am gândit să scriu acum ceva timp despre lecțiile de viață pe care le-am învățat de la nepoțeii mei, trei la număr. De șapte ani sunt mătușă cu normă întreagă (recunosc, uneori este normă "întreagă", alteori este doar part-time). Dar lăsând gluma la o parte, cei mici reprezintă pentru mine o sursă bogată de lecții de viață, deși vârstele lor, însumate, nu fac cât vârsta mea de acum. Una dintre cele mai importante lecții vine chiar de la nepoțica mea cea mare, de 7 ani și 3 luni. De ziua ei de naștere și-a dorit și a primit o păpușă-băiat, pe care a botezat-o Ken. Toată lumea știe cine este Ken, e iubitul păpușii Barbie, șaten, tras ca prin inel. Păpușa Ken, partenerul lui Barbie. Sursă imagine: Pixabay Dar Ken (cel pe care l-a primit nepoata mea) este din "noua generație" de păpuși masculine: are o tunsoare la modă, blugi skinny, pătrățele pe abdomen, o cămașă slim fit și sprâncene perfect pensate. Ce mai, e un păpușel ideal! Micuța mea nepoată al cărei

Frica este o superputere! Tu o ai?

Da, și eu sunt supererou, doar că nu am o mască și nu am o capă sub care să îmi ascund adevărată identitate. Dar am această superputere și nu îmi este rușine să recunosc. Așa cum am văzut de atâtea ori în filmele americane care redau ce se întâmplă la întâlnirile de la "Alcoolicii Anonimi", mă ridic azi în picioare și spun cu voce tare "Numele meu este Florentina și îmi este frică!". Frica de pisica neagră Acum câteva luni publicam pe blog un articol legat de unul dintre serialele mele preferate, Doctor Who, și îndemnam cititoarele să meargă la doctor atunci când viața le oferă telenovele. Același serial SF produs de BBC mi-a oferit recent o altă lecție, cu măiestrie creată de scenaristul Steven Moffat: "frica este o superputere". Ca să citez câteva rânduri din episodul "Listen" din cel mai nou sezon, îți voi traduce cu aproximație replicile care te vor pune probabil pe gânduri: "Știu că ți-e frică, dar este în ordine să te temi, pen

Creative flower

Faceți căutări pe acest blog