Acesta nu este primul meu blog, iar cei care mă cunosc știu deja că am mai cochetat cu acest stil de scriitură și pe alte site-uri și alte meleaguri - din categoria lifestyle feminin - cum ar fi site-ul www.feminis.ro și blogul zaina.ro.
Pe www.feminis.ro, un site drag mie, am scris câțiva ani în secțiunea dedicată blogurilor, iar postările mele au curs destul de des, zic eu (sub umbrela „Criticând oameni din 1987”). Am scris pe teme diverse, mai ales despre relații, despre cum mă sabotam singură, despre cum eram un Grinch care nu (mai) credea în iubire, despre ce mită i-aș fi oferit lui Moș Crăciun, despre frică, tatuaje, seriale preferate („Doctor Who”), eroi, lecții pe care le-am învățat până la 27 de ani, păpușa Ken și faptul că iubesc ca o vacă.
Pe blogul zaina.ro am scris o singură dată, pentru că era un moment delicat al vieții mele, când îmi era teribil de dor de tata și făceam o trecere în revistă a unor lucruri dragi pe care le-am învățat de la el și pe care astăzi le prețuiesc mai mult ca oricând:
Pe mine, tata m-a învăţat lucruri care multora li s-ar părea mărunte, însa azi, când el nu mai este printre noi, le preţuiesc mai mult ca oricând: să cos un nasture, să fac cea mai suculentă salată de roşii cu ceapă, să apreciez munca pe care o fac, să beau vin roşu de ţară şi să mănânc cu poftă şi să mă bucur de tot ce mi se pune în farfurie. Ba chiar datorită lui am învăţat, cu paşi mici şi timizi, să gătesc, chiar dacă nu a mai apucat vreodată să mănânce din preparatele mele (pentru că am luat acest start prea târziu), însă el a fost factorul care m-a îndemnat, cu o mână invizibilă, să îmi înving teama de aragaz şi de polonic.
Însă pentru mine crème de la crème este în prezent povestirea cu care m-am înscris la un concurs al Revistei de Povestiri și cu care am și câștigat. Mi-am pus sufletul pe tavă, oamenii aceștia mi-au citit scurta povestire și au publicat-o pe site-ul lor, aici: www.revistadepovestiri.ro. Intitulată deloc întâmplător „Fața nevăzută a femeii din Naipu”, descriu în poveste o întâmplare legată de modul în care s-au cunoscut tatăl și iubitul meu.
Acum mi-am făcut curaj să o iau de la zero cu blogul, am la dispoziție un spațiu nou-nouț și curat ca o coală A4 abia scoasă din topul de hârtie, un spațiu în care aștept cu nerăbdare să mă desfășor în scris și să mă prezint așa cum doar eu știu celor care mă citesc. Sper să mă lovească inspirația cât mai des.
Sursa imaginii: Nick Morrison pe Unsplash
Comentarii
Trimiteți un comentariu