Nu-mi place coliva
Praf pe uliță. Papucii mi se afundă în colb. E cald, e vară. Mamaia mă așteaptă în curte, pe patul de afară. Mă așez lângă ea, pe salteaua umplută cu paie. E tare. Vântul adie printre frunzele dudului, știu că mamaia a venit de la ai lu ’ Țânțaru, scoate din buzunarul șorțului de bucătărie câteva ciocolățele dreptunghiulare, ambalate individual. Întind palma și le primesc. Desfac prima ciocolățică, mi se topește pe limbă. Unchiul Aurel iese pe prispă, îl gonește cu un zât! scurt pe motanul Vasile, cel tăiat pe burtă, pentru c-a fost prins într-un laț de un vecin. Dacă mai țin multă vreme ciocolatele în palmă, o să se topească. Sunt dulci, au gust de vacanță de vară și de rest dat de la magazin de tanti Carolina, nevasta lu ’ Țânțaru, patronul. Îmi simt cerul gurii plin de dulceață, iar mamaie mă răsfață, mă lasă chiar să-l mângâi pe motanul Vasile. După o vreme, ea intră-n tindă și se întoarce cu încă două ciocolățele, le-a luat de pe coliva de pe masă, au același gust, șt...
Comentarii
Trimiteți un comentariu