Să îi rupem turta

Uram din tot sufletul căciula mare și albă cu moț, legată cât mai strâns sub bărbie, care îmi făcea capul să arate ca o ciupercă deasupra căreia se odihnea o ciupercă mai mică. Și o simțeam grea, apăsătoare, abia susținută de gâtul meu subțire. Nu-mi plăcea deloc cum mă îmbrăcase mama – pulover verde și pantaloni albaștri tricotați – pentru evenimentul ăsta din familie, mai ales că nu-i înțelegeam însemnătatea. Îi rupeau turta verișoarei mele, asta auzisem. Alexandra împlinise un an și petrecerea se rezuma la o turtă ruptă deasupra capului ei și la faptul că îi puneau în față o tavă de pe care toți sperau să aleagă banii. 

Sursa foto: Pexels

 

Ce îmi aduc aminte, dincolo de noroiul din curte care se uscase/lipise de cizmele mele înalte, din cauciuc roz, este muzica dată tare care răzbea dintr-o boxă cât un televizor, cu mâner, din lemn, agățată de unul dintre stâlpii casei bunicii. Era făcută chiar de tata, care își construise și o stație de amplificare pe care o împrumuta sătenilor la nunți și botezuri. 

Un alt lucru pe care mi-l amintesc este durerea ascuțită din unghia degetului inelar de la mâna stângă, deget care pulsa odată cu acea senzație provocată de o infecție. Îmi plăcuse să mă joc în țărână, în grădina cu zambile, recunosc. De aici se infectase. Într-una dintre fotografii se vede degețelul bandajat, ridicat ușor, de parcă nu se putea relaxa în compania celorlalte cât timp eram trași în poză. Era ca un steag alb, fluturând pentru a arăta că eram pe cale să capitulez în fața junghiului. Detestam să stau să mi se facă poze, dar eram țintuită pe loc de mâinile mamei, care se sprijineau protectoare pe umerii mei. Lângă noi se aflau tata, mamaie Gica (ea o ținea în brațe pe Alexandra), fratele și sora mea.